Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditorii internaționali, speriați de rețeaua de ”cumetrii” din băncile grecești

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Creditorii internaţionali ai Greciei vor întări supervizarea băncilor elene odată cu acordarea unor miliarde de euro pentru recapitalizarea lor, a declarat vineri un bancher de rang înalt pentru Reuters, preluată de Agerpres. Sursa: VLAD STĂNESCU

UE, BCE şi FMI vor să aibă propria lor monitorizare la fiecare bancă care primeşte ajutor de stat, pentru a superviza politicile de creditare şi planurile de restructurare a instituţiilor elene de creditare.

”Supervizarea a fost cerută de reprezentanţii UE, BCE şi FMI şi de comisarul european pentru concurenţă. Vor fi verificate nu numai noile împrumuturi, ci şi modul în care băncile îşi gestionează întregul portofoliu de credite şi urmăresc împrumuturile existente”, a declarat sursa anonimă. De asemenea va fi analizată orice activitate de creditare către şefii băncilor, membrii consiliilor de administraţie, conducerile băncilor şi familiile acestora, a afirmat bancherul.

”Întărirea supervizării va însemna mai puţină flexibilitate pentru conducerea băncilor. Reprezentanţii UE, BCE şi FMI nu doresc o naţionalizare a băncilor. Dar ţinând cont de sumele mari pompate de creditorii internaţionali în băncile elene, ei vor să aibă un cuvânt de spus”, a explicat Maria Kanellopoulou, analist la Euroxx Securities.

Conform ziarului elen ”Kathimerini”, o supervizare mai strictă are ca scop şi reducerea cordonului ombilical dintre bănci, sistemul politic şi marile trusturi de presă, unele din ele fiind acuzate că ar fi primit împrumuturi masive fără respectarea unor criterii bancare stricte.

Băncile din Grecia au termen până în aprilie 2013 pentru a obţine de pe piaţă fondurile necesare recapitalizării astfel încât să-şi menţină independenţa administrativă iar acţionarii lor să poată plăti ajutorul de stat în următorii cinci ani, pentru a recâştiga controlul complet asupra instituţii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 26 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 32 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 20 minute
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum 53 minute
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Zelenski: 321 de infrastructuri portuare ucrainene, avariate de atacurile ruseşti

News.ro acum 2 ore
Atacurile ruseşti cu drone şi rachete au avariat 321 de instalaţii ale infrastructurii portuare ucrainene începând cu luna iulie a anului trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Douăzeci de nave comerciale aparţi

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°