Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerist craiovean, condamnat la 10 ani de închisoare pentru înșelăciune

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Controversatul om de afaceri craiovean Constantin Dâlgoci, acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, a fost condamnat la zece ani de închisoare de către Curtea de Apel Craiova. Sursa: Impact de Gorj

Alături de Dâlgoci, au primit pedepse cu executare între cinci şi opt ani de închisoare Tatiana Nică, Marcella Chirea, Tiberiu Oncică şi Diana Dorinela Borceanu. Astfel, Tatiana Nică a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare, Leoveanu Tiberiu Oncică a fost condamnat la şase ani de închisoare, Marcella Patricia Chirea (Şearpe) va executa şapte ani de închisoare, iar Diana Dorinela Borceanu a fost condamnată la cinci ani de închisoare.

În cazul celor patru, instanţa a mai dispus interzicerea unor drepturi timp de trei ani. Decizia, pronunţată pe16 noiembrie de Curtea de Apel Craiova, nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, potrivit mediafax.ro.

Dâlgoci a fost condamnat la zece ani de închisoare în 2009, de magistraţii Tribunalului Dolj, tot atunci fiind condamnate şi celelalte patru persoane judecate alături de el. Cei cinci au atacat decizia la Curtea de Apel din Craiova, iar de atunci avocaţii apărării au invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, procesul fiind amânat de trei ani.

Constantin Dâlgoci şi cele patru persoane condamnate alături de el sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că în perioada august-decembrie 2003 au obţinut ilegal returnări de TVA de peste 660.000 de lei. Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada august-decembrie 2003, la iniţiativa lui Constantin Dâlgoci, pentru obţinerea unor rambursări ilegale de TVA, Tiberiu Oncică, Tatiana Nică, Diana Dorinela Borceanu şi Marcella Patricia Chirea (fosta Searpe) s-au constituit într-un grup infractional organizat.

Ei sunt acuzaţi că au încheiat tr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°