Managerul general al Stelei este de partea lui Stefan Nikolici după ce presa a dezvăluit că atacantul a pierdut încă o noapte prin cluburi Sursa: RAZVAN VALCANEANTU
Mihai Stoica a simțit nevoia să-i ia apărarea muntenegreanului Stefan Nikolici, după ce atacantul a fost surprins de paparazzi de la Canca, întorcându-se acasă în zorii zilei. Nikolici a petrecut bine, cu 48 de ore înaintea meciului Steaua - CS Turnu Severin, dar Meme a spus că el i-a dat voie să-și facă de cap.
”LASATI-NE JUCATORII IN PACE !!!
Referitor la articolele scrise despre Nikolic, vreau ca suporterii Stelei (DOAR ei!) sa stie ca baiatul a primit permisiunea mea de a merge impreuna cu prietenii in oras in noaptea de vineri spre sambata pt ca nu facea parte din lotul nostru pt meciul de azi, avea antrenament dupa amiaza si nu a consumat DELOC alcool.
Baietii nostri stau 4 zile din 7 in cantonament, fac cele mai mari sacrificii pe care le-a facut o echipa in istoria fotbalului romanesc din punctul asta de vedere, se antreneaza de parca ar juca meciuri decisive in fiecare zi, iar Stefan Nikolic e nr 1 la capitolul asta.
Am remarcat cateva mesaje din partea stelistilor in care Niko e criticat dur. Nu merita! E cel care a calificat Steaua de unul singur acum un an in primavara europeana, cel care de cate ori intra in teren starneste teama in randul adversarilor (intrebati-i pe cei de la Stuttgart si Copenhaga) si da mereu semnalul la lupta... Veniti sa-l vedeti macar o singura data antrenandu-se si dupa aia concuzionati!
Cine nu intelege rolul lui in echipa asta si cat poate creste copilul asta, nu intelege NIMIC din fotbal! Ca la 22 ani e putin rebel si mai are nevoie de timp sa se maturizeze, asta e altceva...important e ca are un caracter de exceptie, un baiat sincer si modest, UN LUPTATOR ADEVARAT!", a fost mesajul postat de Meme pe contul său de Facebook.