Face sport de doar două luni, însă a fost remarcat deja. Are o conformaţie fizică pe măsură şi o încrâncenare de luptător. Ghiceşti în el un viitor rugbyst de calibru Alex se pregăteşte la grupele de copii ale Clubului Sportiv Cleopatra Constanţa, iar la ultima întrecere la care a participat, turneul de mini-rugby organizat la Baza Sportivă din „Badea Cârţan", a fost printre cei mai buni.
Puştiul de şapte ani e ca un Gulliver sau un Hercule în miniatură, simpatic, bucălat şi durduliu. Pare făcut pentru rugby, un sport în care forţa stă la loc de cinste. Cu bentiţă pe cap şi în echipamentul negru, zici că-i un pui de neo-zeelandez, cu zece inimi în piept. „Alex e un scump. E cel mai bun de la vârsta lui. Îi place enorm rugbyul şi e încurajat şi sprijinit foarte mult de familie. Tatăl său îl aduce la antrenament, stă cu el pe parcursul şedinţei de pregătire, iar apoi îl duce acasă. Băiatul face sport de vreo două luni", spune antrenorul lui Alex, Dumitru Barbu (45 de ani), fost rugbyst la CFR Constanţa, Farul sau Constructorul. La primele două echipe, a fost coleg cu fundaşul Dan Chelaru, pe al cărui băiat îl pregăteşte acum la Cleopatra. Andrei Chelaru împlineşte şapte ani în decembrie şi îi calcă pe urme tatălui. Aşchia nu sare departe de trunchi în familia Chelaru, iar Andrei dovedeşte şi el reale calităţi. Cu Alex şi Andrei în echipă, secondaţi de ceilalţi copii, Barbu poate sta liniştit. Va avea echipă tare. Tatăl lui Alex, Marius Panait, pe care puştiul îl moşteneşte la fizic, nu e străin de sport. A făcut fotbal, iar la şcoală a fost coleg de clasă cu antrenorul de la CS Tomitanii, Cristi Cojocaru.
Cel mai mic copil pe care-l antrenează Dumitru Barbu la Cleopatra, Eden, are şase ani şi face rugby de două săptămâni. Alţi puşti topiţi după sportul cu balonul oval sunt Vlăduţ Hodorogea (la Under-10), fraţii Burlăcel (Ştefan şi Radu) - la Under-12,