Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi elevi din Iaşi au cîştigat un concurs de graffiti

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

IAȘI. Valeria Arcadia Dragomirna Dornescu şi Cosmin Ionuţ Sandu sunt câştigătorii concursului de graffiti „Palas Urban Art”, premiaţi de compania Iulius Group cu 600 de euro. Ambii au vârsta de 17 ani şi sunt elevi ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Competiţia a presupus realizarea unor lucrări în tehnica graffiti, care au personalizat, într-o manieră unică şi nonconformistă, spaţiul exterior destinat recepţiei patinoarului din ansamblul Palas.

În desemnarea câştigătorilor au contat în proporţie de 50% voturile unui juriu profesionist şi 50% sufragiile fanilor de pe Facebook Palas.

„Proiectul nostru conţine simboluri specifice patinajului artistic şi anotimpului de iarnă, însoţite de textul . Mesajul transmite ideea de petrecere a timpului liber, într-un cadru care combină distracţia de sezon în aer liber cu o vizită în magazinele din Palas Mall”, a declarat Valeria Arcadia Dragomirna Dornescu.

Alături de ocupanţii primului loc, a mai fost premiată, pe poziţia a doua, echipa formată din Silviu Apostol, Radu Covrig şi George Drăgulin, cu 400 de euro. Locul trei, în valoare de 300 de euro, i-a revenit lui Vlad Ștefan Mititelu şi lui Valeriu Stancescu, iar Adrian şi Bogdan Ciobanu a fost recompensat cu menţiunea în valoare de 200 de euro. Săptămâna trecută, tinerii au finalizat crearea proiectelor artistice câştigătoare, materialele necesare desenelor în stil graffiti fiind puse la dispoziţie de Palas.

La competiţia de creativitate organizată de ansamblul multifuncţional din centrul Iaşului s-au înscris peste 30 de persoane din toate regiunile ţării şi din Bucureşti. Tema concursului a fost distracţia de iarnă, garantată de apropiata inaugurare a patinoarului din ansamblul Palas. Patinoarul în aer liber va fi funcţional de la finalul lunii noiembrie.

IAȘI. Valeria Arcadia Dragomirna Dornescu şi Co

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 4 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°