Ieri, bărbatul a fost condamnat la 11 ani de închisoare (din care se scade perioada de arest preventiv). Decizia Tribunalului Tulcea nu este definitivă: poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare, spun reprezentanţii instanţei tulcene.
Fapta s-a petrecut în Valea Teilor, pe 14 ianuarie 2012, în jurul orei 19.00. Într-un bar din localitate, Tudor Ion a cerut o ţigară de la un consătean (care l-a refuzat). S-a supărat şi a început să îl ameninţe cu bătaia. Nu s-a oprit aici. A stat până s-a închis barul şi l-a urmărit pe drumul spre casă.
În timp ce îl aştepta pe localnicul care refuzase să îi dea o ţigară, Tudor Ion a fost văzut de verişorul lui, în vârstă de 15 ani, care se întorcea singur de la un magazin.
„Tudor Ion i-a ieşit în cale minorului şi după ce cu o mână l-a apucat pe copil de gât, i-a aplicat două palme peste faţă şi o lovitură cu genunchiul în aceeaşi zonă şi în aceste condiţii a desfăcut geaca victimei, luându-i suma de 7,5 lei, bani pe care aceasta îi avea de la sora sa, care îl trimisese să cumpere ulei şi pâine“, spune procuror Laura Subţirelu.
În acest moment, de la bar se deplasa spre locuinţa sa victima (bărbatul din bar). Agresorul şi-a îndreptat atenţia către bărbatul care se apropia, astfel că minorul a reuşit să fugă.
„Tudor Ion i-a aplicat victimei, din spate, o lovitură puternică în zona capului. Bărbatul a căzut pe asfalt în stare de inconştienţă. Fiind la sol, inculpatul a mai aplicat câteva lovituri victimei şi cu picioarele şi după ce a deposedat-o de portofelul în care se aflau actele de identitate şi suma de 10 lei, a abandonat-o, plecând de la locul faptei“, a mai spus Laura Subţirelu.
Când a ajuns acasă, copilul le-a povestit surorilor sale cele petrecute pe stradă, astfel că s-au decis să meargă la postul de poliţie din localitate să sesizeze cele întâmplate.
„În drum