Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DRAMĂ PENTRU ÎMPĂTIMIȚI. Audi ar putea opri producția la o parte a modelelor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Constructorul german de automobile de lux Audi ar putea suspenda producţia celor mai scumpe modele la începutul anului următor dacă actuala criză de pe piaţa auto occidentală se înrăutăţeşte, a declarat miercuri un lider sindical, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Audi, al doilea mare constructor mondial de automobile de lux, a oprit deja de două ori uzina sa de la Neckarsulm la începutul şi la sfârşitul lunii octombrie, de fiecare dată pentru o săptămână, pentru a reduce producţia unor modele precum A7, A8 şi R8. Această uzină produce o gamă largă de modele de la A4 până la limuzina A8, cu un preţ de peste 70.000 de euro, şi decapotabila sportivă R8 Spyder, cu un preţ de 125.000 de euro.

Preşedintele sindicatului angajaţilor de la Audi, Peter Mosch, a declarat că opririle din luna octombrie sunt suficiente pe termen scurt. ”Dacă situaţia de pe piaţă se va deteriora considerabil la începutul anului următor, atunci este posibil să fie nevoie să fie luate noi acţiuni”, a estimat Mosch.

Firma de cercetare de piaţă IHS Automotive a prognozat că anul viitor numărul autovehiculelor produse la uzina de la Neckarsulm ar putea să scadă cu 6,8% până la 243.348 de unităţi.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 8 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Zelenski: 321 de infrastructuri portuare ucrainene, avariate de atacurile ruseşti

News.ro acum 2 ore
Atacurile ruseşti cu drone şi rachete au avariat 321 de instalaţii ale infrastructurii portuare ucrainene începând cu luna iulie a anului trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Douăzeci de nave comerciale aparţi

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum 29 minute
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°