Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, a declarat că lucrează la o carte cu amintiri despre copilăria, adolescenţa şi tinereţea sa.
Iliescu s-a mândrit că scrie de mână, nu la computer, dar că volumul său de amintiri are deja 500 de pagini și este aproape de final.
Muza fiind nestatornică, Iliescu nu scrie în fiecare zi. "Depinde, sunt zile şi zile, sunt zile când nu pot să scriu deloc. Sunt zile când scriu, m-am cam retras din activităţi directe ca să pot să scriu. Am completat vreo 500 de pagini din ceea ce nu memorii, eu spun nişte amintiri, pentru că, altminteri, am scris 20 de volume până acum, dar toate legate mai ales de evenimente", a declarat fostul președinte, conform Agerpres.
"M-am apucat de o asemenea întreprindere acum un an - să-mi scriu copilăria, adolescenţa, tinereţea, studenţia, perioada de după, până în '89. Am cam rotunjit 500 de pagini care acoperă această perioadă. Încă nu am reuşit, trebuie să finalizez acest lucru, aştept răgazul de final de an ca să mai iau la mână tot textul să-l pun la punct, să văd şi materialul ilustrativ şi anul viitor să pot pregăti un asemenea volum. Eu scriu de mână. Am scris 500 de pagini de mână şi apoi le-am dat să se bată la maşină", a detaliat preşedintele de onoare al PSD.