Are pumn tare, dar şi inimă mare. Tânărul Arsen Mustafa, multiplul campion al Clubului Sportiv Farul, visează la cercurile olimpice, atât pentru glorie, cât şi pentru ca el şi familia sa nevoiaşă să aibă o viaţă mai bună Triplul campion naţional şi de trei ori ocupant al locului cinci la Europene şi Mondiale are 16 ani şi face box de la zece ani. A fost descoperit de antrenorul Mihai Constantin, cel care îl pregăteşte de atunci şi căruia promiţătorul pugilist îi poartă o recunoştinţă adâncă.
Familia constănţeană Mustafa nu o duce strălucit. Dintre cei cinci membri, părinţii şi trei copii, aduc bani în casă doar tatăl, Camber, şi mezinul Arsen. Dar nici aceştia nu câştigă mare lucru. Capul familiei lucrează în construcţii, pe salariul minim pe economie, iar băiatul său cel mic primeşte de la club o indemnizaţie de 300 de lei pe lună, atât putându-i oferi în acest moment CS Farul, potrivit normelor legale. Băiatul este însă fericit că-i poate fi de folos, chiar şi cu puţin, mamei sale, Mersiem, care este bolnavă de inimă şi a fost operată de două ori până acum.
De asemenea, şi sora lui Arsen, Ghiulcader (18 ani), a suferit o intervenţie chirurgicală. Cel mai mare copil al soţilor Mustafa, Calbim, are 19 ani şi a cochetat cu fotbalul. În Constanţa, a fost pe la Portul şi pe la Metalul, iar apoi a dat probe la Rapid, unde a şi stat două luni. Însă nu a rămas în Bucureşti, plângându-se că e prea departe de casă. Realizând că a greşit, Calbim l-a sfătuit pe Arsen să nu-i urmeze exemplul şi să se ţină de box, iar pugilistul Farului e hotărât să-şi facă o carieră strălucită în ringul magic.
Face ravagii cu stânga la ficat
Începutul este promiţător. Până acum, a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Naţionale, două la cadeţi şi una la juniori, unde a obţinut şi un bronz. Este component al lotului naţional şi de trei ani participă la Eu