Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STRUȚO-CĂMILA de la CLASA ZERO! Vezi UNDE vor învăța de la anul ELEVII de la PREGĂTITOARE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 noiembrie 2012 ·

Ministerul Educaţiei se spală pe mâini de soarta clasei pregătitoare şi le cere părinţilor să aleagă între grădiniţă şi şcoală Sursa: CODRIN PRISECARU

Şi da şi ba, cam aşa s-ar traduce răspunsul şefilor de la ministerul Educaţiei la întrebarea „Clasa pregătitoare rămâne sau nu la şcoală?” anul viitor. După un semestru întreg în care au promis că vor încerca să găsească cea mai bună variantă, aceştia îi lasă pe părinţi să-şi bată capul cu alegerea spaţiului în care urmează să înveţe copiii lor. Restul deciziilor nu sunt cu nimic mai puţin originale. Cei de la minister anunţă eliminarea criteriile actuale de înscriere în clasa zero şi revenirea la sistemul tradiţional de tipul „primul venit, primul servit”. Efectul clasei zero: „Adaptarea la şcoală e foarte prietenoasă

Împacă şi capra, şi varza

Deşi evaluarea care ar trebui să hotărască soarta elevilor de 6-7 ani nici măcar nu a început, Stelian Fedorca, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, spune că regulile pot fi ajustate. „În urma evaluării din perioada 23-25 noiembrie, vom vedea care este situaţia, însă decizia finală o vor lua consiliile locale, de la caz la caz. În unele judeţe, precum Craiova, balanţa înclină mai mult spre grădiniţă”, explică Fedorca.

Clasa zero va fi păstrată numai în şcolile care le asigură micuţilor condiţii speciale, începând cu intrarea separată şi terminând cu sălile de clasă mobilate pe comandă. În caz contrar, învăţătorii vor merge să le predea copiilor în grădiniţe. Ce se va întâmpla în 2013 cu clasa zero. Trece la grădiniță sau rămâne tot la școală

„Teoretic, când trec în clasa întâi, îi va prelua acelaşi cadru didactic ”, mai arată secretarul de stat Stelian Fedorca. Acesta precizează însă că acolo unde se va face „şcoală la grădiniţă” copiii vor avea statut de elevi şi nu de preşcolari. „Nu se doarme şi nu se mănâncă la clasa pregătitoare.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 54 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 47 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, marcând prima sa călătorie pe insula franceză

Mediafax acum o ora
Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, prima sa călătorie în insula franceză. Vizita va include o conferinţă despre religiozitatea populară în Ajaccio, capitala insulei. Corsica este o regiune cu o mare populaţie catolică, dar şi una

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°