Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADIO, ȘERBAN IONESCU! A murit «Ion»

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 noiembrie 2012 ·

„Șerban Ionescu a avut în fața morții luciditatea și tăria unui țăran” (Dan Puric)

”Nu las nimic neterminat sau, dacă se termină, asta e. Dar eu duc lucrurile până la capăt. Sunt un pasional, nu un pătimaș. Semăn cu personajele pe care le-am interpretat”, se autocaracteriza Șerban Ionescu. La numai 62 de ani, după un chin inimaginabil, cel ce va rămâne mereu în amintirea publicului ca „Ion” din ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu a murit miercuri noapte răpus de scleroză amiotrofică. Afecțiunea i-a cuprins sistemul nervos și apoi toți mușchii, dar n-a reușit să-i înfrângă curajul.

„E greu să te desparți”

Așa și-l amintește și Dan Puric care refuză să creadă că a plecat. „Nu am primit încă vestea morții lui. Nu accept lucru acesta, pentru că e nenatural. E greu să te desparți de o stare sufletească care, pesemne, mă va urmări toată viața. L-am cunoscut în „Intrusul”, unde am jucat alături de Amza Pellea, care i-a fost și profesor. Îi spuneam de multe ori că, un „Ion” mai mare ca tine n-o să mai fie. Ultima oară am vorbit acumcâteva luni. Îi spunem că o să se facă bine, și el zicea că o să se facă bine, dar știa. Șerban a avut în fața morții luciditatea și tăria unui țăran”, a spus Dan Puric. Devastată de durere, Magda Catone, cea ce i-a fost soție 30 de ani, nu se mișcă de lângă sicriu.

„Sunt devastată de durere! Am fost atâția ani împreună și acum… moartea ne-a despărțit. Dumnezeu a organizat totul după voia Lui!”, a spus actrița. Magda Catone s-a ocupat de toate dataliile înmormântării, iar marți a adus un preot la spital, care l-a împărtășit. Corpul neînsuflețit al actorului este depus la Biserica Batiștei.

Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face astăzi între orele 8.00 și 15.00 la biserică. După ora 17.00 sicriul va fi depus în foaierul Sălii Media a Teatrului Național. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 41 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°