*Deşi a investit peste un miliard de euro în ultimii patru ani, Manchester City a fost eliminată pentru a doua oară consecutiv din grupele Ligii Campionilor. Aşa s-a întâmplat şi cu Manchester United în sezonul trecut
*Mancini nu se teme de demitere, deşi Manchester City a părăsit din nou Liga Campionilor
*Campioana Angliei a fost eliminată pentru a doua oară consecutiv din grupele Ligii
Pentru al doilea an consecutiv, Manchester City a fost eliminată din Liga Campionilor încă din grupe, după egalul de miercuri cu Real Madrid, scor 1-1. Un eşec răsunător pentru echipa care a investit aproape un miliard de euro de când a fost preluată de şeicul Mansour bin Zayed, în 2008, cu un singur scop: câştigarea Ligii Campionilor. Însă managerul Roberto Mancini, cel care i-a condus pe "cetăţeni" în ambele campanii ratate, nu pare deloc dezamăgit: "Suntem încă o echipă în construcţie. Nu aveam nicio şansă să câştigăm Liga în aceste două sezoane. Chelsea a încercat zece ani şi nimeni nu i-a criticat".
Dar Mancini a omis faptul că nu a fost criticat pentru ratarea trofeului, ci pentru că nici măcar nu a calificat-o pe City în "optimile" competiţiei. Şi nu îi e frică de demitere, deşi Roberto di Matteo a fost dat afară de Roman Abramovici după o serie de rezultate neconvingătoare: "Patronul meu nu are motiv să mă demită, mai avem două obiective în acest sezon. Nu cred că există o comparaţie între situaţia celor două cluburi".
În ciuda investiţiilor masive, City a devenit miercuri seara cea de-a treia echipă engleză din istorie care nu are nicio victorie după cinci meciuri în grupele Ligii, după Blackburn (1995-1996) şi Liverpool (2001-2002). Însă nici Blackburn, nici "cormoranii" nu au investit sume atât de mari pentru a ajunge în Ligă. Iar City poate fi eliminată din Europa dacă nu câştigă la Dortmund, iar Ajax pierde la Real în ultima etapă. @