Secolele de dominație turcească au influențat, vrem – nu vrem să acceptăm, gastronomia din toată peninsula balcanică. O interferență gustoasă!
Mâncăm ce ne place nouă, românilor! Fanarioții ne-au „spurcat” la bucate domnești
Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Aproape toată mâncarea din sud-estul Europei, de la greci, bulgari, sârbi, albanezi, unguri, până la noi, a fost contaminată de virusul bucătăriei turceşti. Sărmăluţa naţională o fac cu toţii, mititeii sunt cam la fel, chifteaua până şi etimologic îşi are strămoaşa în „kiofte”-aua turcească, iar musacaua sfârâie peste tot. Ar mai fi avut o şansă doar dacă nu descoperea Columb America şi naducea porumbul în Europa. Dar aşa, străvechea turtă de mei, de pe vremea lui Ştefan cel Mare, a fost cotropită de mămăliga care şi acum ţine sub ocupaţie tot nordul Mediteranei până la Gurile Dunării.
În ultimii zece-cinsprezece ani, românii şi-au îmbogăţit cultura culinară cu te miri ce fineţuri şi bazaconii ale căror nume, până în ’89, nici nu le puteau pronunţa. Dar întoarcerea la origini ne-a fost întodeauna o trăsătură naţională. Aşa că o raită prin cratiţele megieşilor bulgari şi unguri, plus un popas într-o crâşmă boierească ne aduce aminte cine suntem! DE VEGHE PRIN CARCIUMI. Mușchi de vită cu trufe, măsline verzi pane și „Ruladă Tiraspol”!
La „Crama domnească”, aşijderea fanarioţilor!
Naţionalişti, cum suntem, am poposit, mai întâi, într-o crâşmă neaoşă, cu un pedigree de 300 de ani. Pe Şelari, în Centrul Vechi, un restaurant deschis abia în 1970 şi „rebrenduit” în 2008, adăposteşte un beci în care domnii Ţării Româneşti îşi ţineau, la rece, vinul. „Crama Domnească” e astăzi un local medium-high, în care e bine să vii pe burta goală.
Dacă eşti sătul de veşnicul platou ţărănesc cu şorici, telemea, vinete şi alte mizilicuri alegi un „Platou voievodal” cu nişte rulade cu iz fanariot: de vită
