Doar postul negru și rugăciunile mai pot aduce bunăstare României. O sesiune de rugăciuni menite să îi „lumineze” pe viitorii aleși, este programată duminica aceasta, la Lugoj. Sursa: Adi Pîclișan
Propunerea vine din partea unui fost consilier județean, actualmente pastor al unei biserici creștine din Lugoj și secretar general al baptiștilor din România. Explicația: lucrurile nu merg tocmai bine în țară, astfel că în preajma zilei naționale el îi cheamă pe toți credincioșii creștini, indiferent că sunt ortodocși, catolici sau neoprotestanți, să se roage împreună pentru o viață mai bună în țară.
24 de ore de aplecare în fața lui Dumnezeu, cu post negru (fără alimente sau apă) și rugăciune, propune Ionel Tuțac.
„Unul din motivele de rugăciune este unitatea românilor într-o perioadă în care România este măcinată de ură şi dezbinare. Ne rugăm şi pentru alegeri, ca Dumnezeu să ridice oameni care promovează principiile creştine, oameni care pun preţ pe valorile creştine şi spirituale", a declarat inițiatorul rugăciunii colective, Ionel Tuţac.
Rugăciunea colectivă va începe duminică la ora 10 și se va încheia luni la aceeași oră.