Conducătorii ambarcaţiilor cu pânze vor avea o experienţă competiţională inedită pe 1 şi 2 decembrie, la întrecerea organizată de Clubul Nautic Român şi de o companie informatică Regata „Moş Nicolae", care se ţine în premieră în mediu virtual, are loc la Constanţa, pe echipamente profesionale produse de o firmă olandeză de profil.
Clubul Nautic Român ar fi dorit ca în acest final de an să inaugureze baza sportivă de la Techirghiol, cu ocazia ediţiei a doua a Regatei „Moş Nicolae". Vremea potrivnică le-a încurcat însă organizatorilor planurile, care au recurs la o variantă de înlocuire trăznet: competiţia se va desfăşura în mediu virtual, pe baza colaborării cu o companie informatică din Constanţa, achizitorul şi donatorul echipamentului şi totodată gazda evenimentului!
Andreea Mihăescu, directorul executiv al Clubului Nautic Român, a apreciat că, de acum înainte, pregătirea cu ajutorul simulatorului de navigaţie cu vele va deveni o etapă uzuală pentru sportivi în perioada sezonului rece.
„Baza noastră sportivă de la Techirghiol este finalizată recent, iar Regata Moş Nicolae ar fi trebuit să marcheze inaugurarea. Însă, pentru că finalul toamnei s-a arătat capricios, iar prognoza meteo nu ne-a încurajat, ne-am reorientat şi le vom oferi veliştilor o inedită experienţă competiţională. Echea cârmei va fi înlocuită de joystick, iar orizontul vizual va fi definit de display-ul computerelor. Regata este organizată în reţea, cu starturi distincte pe fiecare clasă competiţională, iar jurizarea este realizată de softul simulatorului, conform regulamentului internaţional", a arătat Andreea Mihăescu. Cu sprijinul companiei informatice, Clubul Nautic Român a reuşit achiziţionarea a 30 de posturi pentru simulare. Regata se va desfăşura pe echipamentele profesionale Stentec Sail Simulator 5 Deluxe, produse de o renumită firmă olandeză de profil.
Ce r