Pentru gala de astăzi, ProSport a dorit să pună în practică un proiect puţin spus temerar: invitarea tuturor medaliaţilor olimpici din istoria sportului românesc. Evident, cei care mai sunt printre noi şi cei care nu trebuie să traverseze toată planeta pentru a ajunge la Bucureşti.
Doar cei care au fost tentaţi de o astfel de provocare ştiu cât de dificilă este misiunea. Am cerut ajutorul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, am dat sute, poate mii de apeluri telefonice, iar mare parte dintre olimpicii români au fost contactaţi. Au fost şi excepţii. Cum să dai de Mihaela Peneş, când fosta campioană olimpică la atletism a rupt contactul cu lumea şi s-a refugiat în locuri numai de ea ştiute? Sau de "tiristul" Iulian Raicea, convertit pe calea religiei tocmai în Thailanda? La fel s-a întâmplat şi cu nume mari de la box, lupte sau kaiac-canoe, despre care nici măcar foştii colegi nu mai ştiu nimic.
Trei mămici campioane rămân acasă
Au fost şi alte situaţii speciale, aşa cum reiese dintr-o discuţie avută cu Constantin Dumitrescu, fostul boxer medaliat cu bronz la JO din 1956. "Dacă mă păsuieşte Dumnezeu, vin. Am o operaţie delicată şi, ţinând cont de vârsta mea, nu pot să promit nimic". Discuţia a avut loc în urmă cu o lună şi jumătate. Acum în vârstă de 81 de ani, "Maistrul" Titi, aşa cum e titlul adaptat în "nobila artă", a trecut însă cu bine peste intervenţia chirurgicală şi a promis că va onora invitaţia la "Gala ProSport - 15 ani". La cazuri speciale intră şi cele trei mari sportive care fie au devenit mame în apropierea galei, Magdalena Irincu (canotaj), Simona Amânar (gimnastică), fie urmează să nască în perioada imediat următoare - Lavinia Miloşovici (gimnastică).
Vin medaliaţi olimpici din toate colţurile ţării
Cu toate acestea, astăzi, la Hotelul Radisson au confirmat prezenţa aproape 200 de medaliaţi olimpici, din totalul de 401,