Elefantul, porcul și pisica bântuie discursurile USL, într-o încercare a liderilor acesteia de a-i da o replică lui Traian Băsescu. Nici somnul, ca personaj, nu lipsit din această fabulă. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"A zis ceva cu porcii, că nu poate înghiţi un porc, şi ceva cu somnul. Eu îmi propun ca după 9 decembrie să vin la Tulcea şi să-l obligăm pe dl Băsescu să înghită un somn, un somn mare de Tulcea", a declarat Victor Ponta, conform Agerpres, în timpul unui miting electoral în localitatea suspomenită. "Vă asigur că poate să o facă. Domnia sa a înghiţit atât de multe lucruri în anii aceştia - chiar un elefant. Pe 29 iulie, un elefant format din 7,4 milioane de români i-a aplicat un şut direct în scaunul de preşedinte şi domnul preşedinte l-a înghiţit", s-a chinuit Ponta cu metaforele.
Gafa premierului, care a vorbit despre somn în preajma colegului său Crin Antonescu, este de proporții istorice. Antonescu - care a fost filmat acum o săptămână moțăind în timpul unui discurs ținut de Ponta, la Iași - este originar chiar din Tulcea, ceea ce face ca expresia "somn mare de Tulcea" să fie absolut nefericită.
Dileme USL: elefantul înghite sau este înghițit
Participanții nu au părut să observe gafa, fiind ocupați să scandeze "Jos Băsescu". La auzul acestor scandări, liderul PSD i-a îndemnat: "O să vă rog ca începând de ieri să nu mai strigăm "Jos Băsescu", pentru că mai jos decât atât nu poate ajunge". "L-am văzut zilele acestea pe Traian Băsescu. Este foarte, foarte speriat. Vă daţi seama? Să fii speriat de o pisică? Oare cum o fi?", a comentat premierul.
Crin Antonescu a avut, din nou, o poziție divergentă față de Ponta. "Nu Băsescu va înghiţi elefantul USL, ci elefantul USL îl va înghiţi pe Băsescu", a punctat el. "Vă garantăm că de această dată Traian Băsescu va respecta voturile românilor sau va pleca definitiv", a promis președintel