Preoții au voie să-și trimită enoriașii la vot, dar nu și să le recomande un candidat sau altul, a decis Biroul Electoral Central, ca urmare a unei solicitări a Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Sursa: ARHIVA EVZ
Conform rtv.net, BEC a ajuns la această decizie după ce a primit o scrisoare din partea Arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu. Acesta precizează că, de fiecare dată când în România s-au organizat alegeri, i-a îndemnat pe credincioşi "să se prezinte la vot şi să-şi facă datoria faţă de ţară". El s-a adresat pentru lămuriri Biroului Electoral Central deoarece, după Referendumul din vară, a fost acuzat că i-a trimis pe enoriaşi să voteze împotriva preşedintelui Traian Băsescu. "Le-am cerut preoţilor să le spună credincioşilor, chiar în ziua votului, să se prezinte la secţiile de votare şi să-şi facă datoria faţă de Patrie. Nu li s-a spus credincioşilor cum să voteze", explică el.
"Îndemnul generic privind participarea la vot nu poate fi interpretat ca fiind contrar legii", a fost răspunsul oficial al BEC. Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al BEC, consideră că iniţiativa Bisericii Catolice este de lăudat: "E de apreciat atitudinea Bisericii Catolice. Se poate face o paralelă între acest demers şi Autoritatea Electorală Permanentă, care îndeamnă, de exemplu, tinerii care ajung la majorat să-şi exercite pentru prima oară dreptul constituţional de a vota. Este o acţiune civică. A-i îndemna să nu meargă la vot nu mai este o atitudine civică", a spus acesta.