Aproape trei ore au petrecut ieri dimineaţă, în stradă, copiii de nivel primar şi gimnazial din Viroaga şi părinţii lor. Aceştia au aşteptat în zadar de la 07.15 la 10.00 microbuzul şcolar pentru a fi transportaţi la şcoala din Cerchezu.
Oamenii susţineau că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, de câte ori este campanie electorală microbuzul şcolar dispare, iar elevii nu mai ajung la şcoală.
De această dată localnicii au afirmat că microbuzul ar fi fost trimis de primarul Ion Constantinescu la Constanţa după materiale promoţionale, destinate desfăşurării campaniei electorale. Alţii declarau că microbuzul s-ar afla tot în scop electoral şi tot la comanda primarului la mănăstire. Cert este că atât microbuzul şcolar cât şi şoferul au dispărut ieri dimineaţă, iar copiii din Viroaga nu au mai ajuns la şcoală.
Elevii au primit absenţe. Orele nu se ştie când se vor recupera
Ieri, după ora 10.00, directorul şcolii, Laura Budeanu, susţinea că şoferul a efectuat un singur transport şi au fost aduşi la şcoala din Cerchezu doar elevii din satul Căscioarele, iar cel de-al doilea transport cu cei aproximativ 30 de elevi de la Viroaga nu s-a mai realizat. Potrivit directorului cel târziu la ora 8.30, copiii din Viroaga ar fi trebuit să ajungă la şcoala din Cerchezu.
Laura Budeanu preciza că elevii de la Viroaga vor primi absenţe, urmând ca Inspectoratul Şcolar să fie sesizat în acest caz. Întrebată când vor recupera elevii orele, Budeanu nu a oferit niciun răspuns. Directoarea mărturisea, după ora 10.00, după aproape trei ore în care copiii au stat în stradă fără a li se oferi vreo explicaţie, că nu ştie de ce copiii nu au ajuns la şcoala din Cerchezu, afirmând că a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu primarul Ion Constantinescu pentru a afla ce se întâmplă, însă nu a reuşit să dea de acesta, mărturisind că şoferul nu ar