Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu a fost desemnat cel mai bun şi mai titrat antrenor român: "Trofeele mele sunt date de ceea ce fac în fiecare zi!"

Publicat in Pro Sport, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Reputatul antrenor al echipei Şahtior Doneţk nu a putut ajunge la Gala ProSport, el fiind reţinut în Ucraina de două meciuri importante ale echipei sale, cel de azi cu Krivbas şi cel de pe 5 decembrie, cu Juventus. Mircea Lucescu a vorbit însă despre trofeul primit.

Sunteţi unul dintre laureaţii Galei ProSport – 15 ani. Mai aveţi loc în vitrina cu trofee?

Pentru un astfel de trofeu mai găsesc un loc. Este o mare plăcere, pentru că este un trofeu care răsplăteşte activitatea unui om într-o perioadă mai lungă de timp. Asta înseamnă că tot ce am făcut eu rămâne.

Există vreun trofeu pe care vi-l doriţi mai presus de orice?

Eu nu pot să spun că mă lupt pentru trofee. Ar fi şi foarte greu, pentru că ar însemna ca toată energia să o consum pentru un ideal care poate nici nu va fi atins. Trofeele sunt cele date de activitatea zilnică, de tot ceea ce fac azi, mâine, poimâine, pentru echipa mea de fotbal, pentru mine. Nu ţintesc trofee.

Poate Liga Campionilor?

Toată lumea îşi doreşte câte ceva, dar ca să ajungi acolo e foarte greu. Important este să te lupţi pentru ceva. E chiar mai important decât finalul, când primeşti trofeul... Uite, pentru mine un trofeu ar fi să înving pe Juventus (nr – în Liga Campionilor). Cu această victorie vom confirma tot ce am făcut până acum.

Cât timp v-aţi mai propus să duceţi numele României în lume?

Atât timp cât îmi rămâne pasiunea pentru sportul respectiv, pasiunea pentru a stimula pe alţii, a-i angrena în a ajunge la un anumit punct. Atât cât pot să vă răspund vouă la interviuri, atât cât pot să consum o parte din timpul meu studiind adversarii, pregătind jocurile şi antrenamentele. În toată această perioadă voi rămâne pe gazon. După aceea, voi vedea.

Aţi fi dispus ca la final de carieră să antrenaţi în România?

Cred că trebuie lăsat locul celor

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°