Filmul lui Hitchcock The Lady Vanishes (Femeia dispărută) e memorabil: în timp ce călătoreşte cu trenul printr-o ţară fictivă din Europa continentală, Iris întâlneşte o doamnă mai în vârstă – doamna Froy. La un moment dat Iris îşi pierde cunoştinţa ca urmare a loviturii pe care o primise mai devreme de la un ghiveci cu flori menit pentru doamna Froy. Atunci când se trezeşte observă că doamna Froy a dispărut. Şocul vine de la ceilalţi călători, care pretind că doamna Froy nu a existat niciodată. Doctorul Egon Hartz chiar încearcă să-i convingă pe ceilalţi călători că Iris a avut halucinaţii din cauza loviturii la cap. Iris însă rămâne sceptică şi începe să cerceteze ce s-a întâmplat cu adevărat…
Cine nu gustă filmele anilor 30 se poate uita la Flightplan (Jurnal de bord). Filmul lui Schwentke are aceeaşi temă, cu un avion în locul trenului şi un copil în locul doamnei Froy.
La fel ca în filmul lui Hitchcock, să mai vorbeşti în România despre regulile democratice sau despre echilibrul puterilor în stat a devenit absurd. Unii vor crede că ai avut halucinaţii şi vor încerca să te convingă că aşa ceva nu a existat la noi niciodată. Alţii încă se mai întreabă nedumeriţi, după tot ce au văzut vara trecută, după tot ce văd acum: parcă aveam nişte reguli democratice pe aici prin România, un echilibru al puterilor în stat. Ei, aş! Nişte proceduri legale. C-eşt’ copil? Mitocanul de România, plin de certitudini, te va lămuri cu un aer de superioritate că nu le-am avut niciodată. Ce stat de drept? Ce proceduri legale?!
Nu le-am fi avut niciodată, aşa că totul este permis. - There has been no English lady here!
La fel ca în romanul Fraţii Karamazov acum totul este permis. Regulile democratice, echilibrul puterilor în stat, procedurile legale, toate pot fi încălcate. Ce, dom’le, nu făceau şi ceilalţi la fel? ţi se va spune cu dispreţ. Ei bine nu, oric
