Scriam recent despre lovitura de trăsnet pe care a reprezentat-o adoptarea Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului.

Impactul public pe care l-a avut adoptarea documentului a fost invers proporţional cu “discreţia” pe care guvernul a adoptat-o în promovarea sa. Se pare că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din tîrg nici chiar în cazul guvernului, de vreme ce un text mic a stîrnit o furtună atît de mare.

Bomboana (de pe tort), în acest caz, o constituie paradoxul fără precedent în care s-a ajuns datorită reacţiei prompte a unei societăţi civile care dovedeşte că încă este în stare să-şi valorifice resursele. S-a ajuns la un parcurs invers faţă de cel cu care am fost obişnuiţi (proiectele să fie dezbătute şi adoptate ulterior), un act iniţial adoptat de guvern ajungînd la stadiul de proiect în urma dezbaterilor publice.

După ce, în briefingul de presă ce a urmat şedinţei de guvern de săptămîna trecută, purtătorul de cuvînt explica poticnit că nu a existat niciun motiv ca documentul să nu fie adoptat, lucrurile fiind extrem de clare (fără să poată însă să explice necesitatea urgenţei), a urmat ieşirea premierului cu precizarea că, înainte de publicarea în Monitirul oficial, se aşteaptă o cosmetizare a textului din partea Ministerelor Justiţiei şi Finanţelor. Concluzia logică a fost că mai nou în guvern se adoptă ciorne, acestea urmînd să capete forma finală pe căi mai puţin transparente.

A urmat reacţia dură şi scrisoarea adresată Comisiei Europene de către grupul care strică încă (pentru foarte scurt timp) unitatea de monolit a noului CNA. Replica guvernului a fost pe măsură: după cîteva ore textul a fost trimis la Consiliul Naţional al Audiovizualului, spre analizare şi punct de vedere, sub formă de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului, după cum a declarat, vineri, însuşi Răsva