Săptămâna aceasta urmează să aibă loc o întâlnire între premierul britanic, David Cameron, și editorii de presă în vederea convenirii unui calendar privind înființarea unui organism de auto-reglementare a presei.
Întâlnirea urmează publicării săptămâna trecută a raportului Leveson, cu privire la practicile și etica presei, de către o comisie numită anul de trecut de prim ministru, ca urmare a scandalului spargerii mesageriei vocale a unor personalități sau oameni obișnuiți de către unii jurnaliști.
Așa cum era de așteptat, presa, aproape în întregime, a primit cu scepticism recomandările raportului, în număr de 92, dintre care cea mai importantă este înființarea prin lege a unui organism cu putere de a trage la răspundere presa pentru abuzurile comise împotriva acelora despre care relatează.
Principala obiecție a jurnaliștilor este aceea că o adoptare a legii presei ar anula precedentul creat în 1695, când Camera Comunelor a refuzat să legifereze reglementarea presei, iar cenzura a fost complet abolită.
Raportul Leveson, numit așa după președintele comisiei de anchetă, judecător la Curtea de Apel, argumentează că doar un organism înființat printr-o lege și independent atât de stat, cât și de editorii de presă, poate exercita rolul de tragere la răspundere a jurnaliștilor care abuzează de libertatea cuvântului.
Acest organism ar putea avea dreptul să dicteze penalități în sumă de până la un milion de lire sterline și ar putea fi sesizat atât de cei care se simt lezați direct de articolele publicate, cât și de terțe persoane sau organizații.
Spre deosebire de justiție, un asemenea organism ar lucra repede și nu ar implica cheltuieli exorbitante ca cele din justiție, care practic împiedică accesul celor fără posibilități materiale.
Presa obiectează la faptul că în raportul Leveson, deși se spune că organismul va fi independent ș