Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii şi minuni Creştinii îl cinstesc azi pe Sfântul Nicolae

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 decembrie 2012 ·

Mos Nicolae este sărbătoarea copiilor, este ziua cadourilor pentru copii, a bucuriei şi a veseliei. Mai precis, în noaptea de 5 spre 6, se spune că Moş Nicolae vine la fereastră şi pune în ghetuţele copiilor dulciuri şi alte daruri. Este o sărbătoare a creştinătăţii, dar nu numai. În folclorul românesc există mai multe legende despre Moş Nicolae, diferenţiindu-se de la o regiune la alta.

Cine este, de fapt, Moş Nicolae? Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic. S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: "În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine". Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea. Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiinţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă a trecut la viaţă veşnică pe 6 dece

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce au căutat românii pe Google în 2024 - Campionatul European de Fotbal, Călin Georgescu, Ciocolată Dubai, Cum se votează?, definiţia „non-binar”

News.ro acum 51 minute
Cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2024 au fost anunţate miercuri. Oamenii au fost interesaţi de candidatul surpriză din alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, de cel mai recent model iPhone, de ciocolata Dubai, „Dune 2” sau defi

Guvernul de la Kiev a apobat acordul cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa

HotNews acum 29 minute
Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a anunțat că podul rutier peste râul Tisa va deveni un nou hub logistic la punctul de trecere Bila Ţerkva – Sighetu Marmaţiei, potrivit News.ro. „Podul va extinde oportunităţile noastre de export şi va accelera circu

INS: Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a crescut la 5,1%, de la 4,7% în octombrie. Cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, serviciile poştale şi margarina

News.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%. ”In

Rusia a învățat cum să influențeze alegerile, spune șefa diplomației UE: „Văd exemplele din România”

HotNews acum 17 minute
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat, marți, pentru Politico, că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnologii și a dat exemplul țării noastre, unde alegerile prezidențiale au fost anulate după

Fostul ministru al Apărării din Coreea de Sud a încercat să se sinucidă

Mediafax acum 4 ore
Kim a fost reţinut la Seul duminică, la câteva zile după ce declaraţia preşedintelui Yoon Suk Yeol privind legea marţială a declanşat o criză politică şi o furie publică generalizată în ţară. Kim ar fi recomandat impunerea legii marţiale şi a fost p

INS: În primele nouă luni au fost terminate 42.312 de locuinţe, în scădere cu 7.681 locuinţe, faţă de aceeaşi perioadă din 2023

News.ro acum 42 minute
În primele nouă luni ale anului, au fost terminate 42.312 de locuinţe, în scădere cu 7.681 locuinţe, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul III 2024 au fost date în folosinţă 16.376

Trump consideră prioritară rezolvarea conflictului din Ucraina. Ce spune despre războiul din Gaza

Ziare.com acum 33 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că, dintre multiplele crize aflate în desfăşurare în lume, prioritatea sa va fi rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia, într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, publicat miercuri, 11

Scholz vrea să se introducă o primă europeană la cumpărarea de maşini electrice

News.ro acum 57 minute
Cancelarul în exerciţiu german Olaf Scholz, care se află în campanie în vederea unei realegeri, cere introducerea unei prime europene la cumpărarea de vehicule electrice - după ce Guvernul său a desfiinţat brutal o primă de acest fel în ţară, care a

Politica economică anunţată de Donald Trump va fi un „dezastru”, avertizează Joe Biden

HotNews acum o ora
Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un „dezastru”, relatează AFP. În opinia sa, este vorba în special de creşterea taxelor vamale prom

Partidele pro-europene anunță un program comun de guvernare și un posibil candidat comun la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, formaţiunile pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale anunţă angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posib

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
Constanta
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°