Din ianuarie 2013 se va aplica plata TVA la încasare pentru toate firmele cu afaceri sub 2,25 milioane lei. Daca facturile se plătesc cu numerar şi dacă sunt emise de la / către persoane afiliate, sistemul nu se aplica. Despre problemele ce apar în aplicarea acestei legi , pe cine avantajează şi cui pune beţe în roate, am discutat cu Elena Rădulescu, de la compania Conta Rădulescu.
În ultimii ani, mediul economic a insistat pentru plata TVA doar după ce facturile emise sunt încasate - un sistem ce este tot mai popular în Europa. Până acum, dacă facturile emise nu erau încasate, comerciantul nu avea cum să achite TVA şi era obligat să se împrumute. Efecte? Imposibilitatea de achitare a datoriilor către bugetul de stat, însoţită şi de probleme privind plata furnizorilor. Din păcate „o lege care avantaja clar mediul de afaceri românesc riscă să se transforme într-una care avantajează numai şi numai Statul" spune Elena Rădulescu.
Premise
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 s-a modificat Codul fiscal şi începând cu 01.01.2013 s-a introdus sistemul TVA la încasare, nu mai târziu însă de 90 zile de la data emiterii facturii. Dacă facturile se plătesc parţial sau total cu numerar şi dacă sunt emise de la / către persoane afiliate, acest sistem nu se aplică. „Dacă o societate comercială mică, de până în 100.000 euro cifră de afaceri, plătea şi îşi calcula oricum o dată la 3 luni aceasta TVA, ce rost mai are să implementeze o asemenea lege, cu restricţia de 90 de zile?" se întreabă reprezentanţii Conta Rădulescu, care semnalează şi alte puncte slabe.
Efecte
Sistemul "TVA la încasare" este obligatoriu pentru toate societăţile a căror cifră de afaceri în anul precedent nu depăşeşte 2.250.000 lei ("de ce însă numai pentru acestea?"). Excluzând din sfera aplicabilităţii marii contribuabili, statul de fapt a exclus din sfera parteneri