Bilanţul victimelor provocate de Bopha, taifunul cel mai puternic care a afectat Filipinele în acest an, depăşeşte 700 de morţi, au anunţat marţi autorităţile, precizând că sute de persoane, în special pescari, sunt în continuare date dispărute, relatează AFP.
Bopha, care a traversat sudul arhipelagului în noaptea de marţi spre miercuri, săptămâna trecută, a provocat moartea a cel puţin 714 persoane, majoritatea în insula Mindanao, potrivit Biroului pentru securitate civilă.
Numărul persoanelor dispărute este de 880, a adăugat acesta. Mai multe dintre ele ar putea figura printre cele 257 de cadavre recuperate dar neidentificate.
Cei 880 de dispăruţi includ, de asemenea, 313 pescari plecaţi pe mare înainte de a ajunge taifunul şi care nu s-au mai întors, din General Santos, principalul port de pescuit ton din ţară.
Aproximativ 115.000 de locuinţe au fost distruse şi peste 116.000 de persoane se aflau în continuare, marţi, în refugii, majoritatea instalate în clădiri publice, unde vor rămâne timp de mai multe luni înainte de construirea unor noi case.
ONU a lansat luni un apel la ajutor internaţional, sperând să obţină 65 de milioane de dolari din partea Statelor Unite pentru ajutorarea supravieţuitorilor.
Bopha este taifunul cel mai puternic care a afectat Filipinele de la Washi, cel care a provocat moartea a 1.200 de persoane în decembrie 2011, în special în nordul Mindanao.
Bilanţul victimelor provocate de Bopha, taifunul cel mai puternic care a afectat Filipinele în acest an, depăşeşte 700 de morţi, au anunţat marţi autorităţile, precizând că sute de persoane, în special pescari, sunt în continuare date dispărute, relatează AFP.
Bopha, care a traversat sudul arhipelagului în noaptea de marţi spre miercuri, săptămâna trecută, a provocat moartea a cel puţin 714 persoane, majoritatea în insula Mindanao, potrivit Bi