În conferinţa din cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”, organizat de Teatrul Ţăndărică, Stephan Rabl (membru în Comitetul Executiv Internaţional ASSITEJ, actor, regizor şi director artistic al unor festivaluri de prestigiu din Austria), dădea exemplu de numeroase experimente din teatrul pentru publicul tânăr.

„În teatrul pentru adulţi, există multe stiluri. Uităm că acelaşi lucru s-ar potrivi şi pentru copii, şi pentru tineret. În teatrul pentru copii, adulţii se gândesc mai degrabă la lucruri de acum douăzeci de ani”, opina profesorul Rabl, atenţionând, totuşi, că „există mult mai multe posibilităţi”.

Stephan Rabl Pentru şi-a ilustrat teza cu extrase video din producţii noi, interdisciplinare, cu dans contemporan, media şi muzică modernă, scrisă de compozitori pentru fiecare spectacol. Un mod de a forma din fragedă pruncie publicul, familiarizându-l cu mutaţiile din estetica zilelor noastre.

Ce se întâmplă la noi? Mai nimic din toate acestea. Teatrul nostru se îndreaptă către aceleaşi poveşti frumoase, clasice, în care inventivitatea creatorilor trebuie să se muleze pe schemele tradiţionale.

Dacă lumea occidentală se adresează copiilor de peste doi ani deja cu propuneri moderne, care cuprind diversitatea de mijloace menţionate, copiii din România, lipsiţi de această alternativă, se adâncesc în continuare în mirajul poveştii spuse clasic. Şi, totuşi, în spectacolul Rapunzel, ultima premieră a Teatrului Ţăndărică, în regia lui Gavriil Pinte, pare să se strecoare o direcţie nouă.

Fără să-şi dea seama, prichindeii iau contact cu o formă incipientă de metadiscurs teatral. Păpuşile vorbesc, iar actorii care le mânuiesc, deveniţi la rândul lor personaje, îşi exprimă atitudinea faţă de ceea ce se întâmplă pe scenă. Se croieşte astfel, cu cusăturile la vedere, o relaţie