Cu exact 90 de ani în urmă, în atmosfera de entuziasm a României „dodoloaţe”, câţiva gospodari din Râşca, însetaţi de cunoaştere, s-au gândit să înfiinţeze o bibliotecă sătească spre folosul celor care ştiau să citească, dar şi a celorlalţi. Zicea unul din ei că neştiutorii, văzând că omul poate culege miere de pe filele unei cărţi, s-or apuca, măcar unii, să înveţe alfabetul.

O vreme au croit doar planuri, până când, într-o seară, la un pahar de vorbă, unuia din ei i-a venit o idee salvatoare. Satul avea un student teolog la Cernăuţi în persoana lui Ermil Grigorescu, fiul ilustrului învăţător Gheorghe Grigorescu. Tată şi fiu ar putea să vină cu idei şi, eventual, să contribuie la realizarea visului lor. A avut dreptate, dar ceea ce nu ştiau ţăranii îndrăgostiţi de lectură şi au aflat de la student era că la facultatea cernăuţeană de teologie funcţiona şi un profesor râşcan, preotul Vasile Mihăilescu, un om de o mare nobleţe sufletească. Acesta a îmbrăţişat imediat ideea şi a chemat să vină la el trei săteni. Conduşi de tânărul Ermil Grigorescu şi fericiţi că li se împlineşte dorinţa, Toader Cojocaru, Constantin Mihăilescu şi Vasile Văcăriţa au descins în burgul vestit al Bucovinei unde au fost primiţi şi omeniţi părinteşte de consăteanul profesor cu inima cât o pâine. S-au întors acasă, după ce au admirat minunăţiile oraşului, cu „trei ţuhali de carte” de la „Arboroasa”, ei înşişi păstrând această denumire pentru începutul lor de bibliotecă, aşa cum o atestă înscrisul şi semnătura studentului de pe una din cărţile donate.

Iniţial, depozitul de carte a funcţionat în cadrul şcolii, pentru ca apoi să fie afiliat, după înfiinţare, Căminului Cultural „Marele Voievod Mihai”. De remarcat că fondatorii bibliotecii „Arboroasa”, fideli cititori până către sfârşitul vieţii, au susţinut cu acelaşi entuziasm organizarea instituţiei culturale prin aducerea de no