Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM a învins Energia Rovinari şi şi-a consolidat prima poziţie în clasament

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Baschetbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat vineri parcursul în campionat cu o nouă victorie.

În cadrul etapei a XIII-a a Ligii Naţionale, elevii antrenorului Cristian Achim au primit pe teren propriu, în Arena "Antonio Alexe", replica gorjenilor de la Energia Rovinari, formaţie pe care în cele din urmă au reuşit s-o învingă la 10 puncte diferenţă, cu 90-80.

Meciul, care nu a fost dintre cele mai spectaculoase, a început într-o notă de echilibru, iar primii care s-au aflat la conducere au fost oaspeţi, care au avut avantaj pe tabelă până la finalul primului sfert când orădenii au egalat la 22.

Sfertul secund a consemnat însă o revenire spectaculoasă a orădenilor, care au preluat avantajul pe tabelă şi de aici nu l-au mai cedat până la final, ba mai mult, în sfertul trei s-au distanţat chiar la 20 de puncte. La pauza mare s-a intrat cu scorul de 49-41, după ce sfertul secund a fost adjudecat de bihoreni cu 27-19.

Şi în jumătatea a doua a întâlnirii, în special în primele 10 minute, gazdele au fost vioara întâi, marcând 27 de puncte, perioadă în care au primit doar 20. Cu avantajul de 76-61 orădenii au abordat sfertul IV, în care la început s-au mai distanţat, după care a urmat o anumită relaxare, fapt ce a făcut ca în ultimele trei minute de joc gorjenii să se apropie pe tabelă. Finalul a fost, însă, bine gestionat de CSM, care s-a impus la sfârşit cu 10 puncte diferenţă, scor 90-80.

CSM Oradea a obţinut astfel a 12-a victorie din 13 posibile în această primă parte a campionatului, consolidându-şi prima poziţie a ierarhiei, fapt ce onorează sportul bihorean. Sunt mulţi ani de când o echipă de jocuri sportive, exceptând polo-ul, nu s-a mai aflat atât timp în fruntea clasamentului unei competiţii de prim eşalon.

Milos Pesic a avut o evoluţie bună în această partidă, cu toate că până la urmă a înregistrat cinci greşeli personale, e

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°