Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istorii cu Rafa » Nadal îşi povesteşte amintirile din tenis în volumul "Rafa - povestea mea"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Cele 248 de pagini de destăinuiri au fost scrise de fostul lider mondial împreună cu reputatul jurnalist John Carlin.

"Povestea lui Rafa nu este precum cea a lui Agassi, plină de polemică, drame, droguri, actriţe de Hollywood. E portretul unei persoane care a trăit o viaţă admirabil de stabilă, înconjurată de multă afecţiune", a spus John Carlin despre carte apăruta în 2011.

Şi el ştie cel mai bine pentru că a petercut multe ore cu Rafael Nadal încercînd să dea la o parte învelişul de războinic pe care fostul lider mondial îl pune pe el o dată cu echipamentul de joc. În paginile volumului este vorba foarte mult despre tenis, dar acesta este doar pretextul care duce descoperirea lui Nadal din afara ierbii, zgurii sau hard-ului.

Punctul de plecare dar şi pilonul cărţii este finala de la Wimbledon din 2008, dintre Nadal şi Federer, pe care spaniolul a cîştigat-o în cinci seturi 6-4, 6-4, 6-7(5),6-7 (8), 9-7.

"La nivel tehnic, am calculat că e bine să spargem gheaţa cu partida vieţii lui. Am obţinut înregistrarea şi ne-am uitat împreună la ea şi asta a funcţionat foarte bine. Pe de altă parte, cînd mă aflu în faţa unei ciocniri epice cum a fost cea dintre Federer şi Nadal, întotdeauna mă întreb ce le trece prin cap protagoniştilor", a declarat ziaristul.

Peste imaginile din 2008 se suprapun peste gîndurile lui Rafa. Lacrimile din 2007, cînd a fost învins în cinci seturi de Federer şi cînd timp de 30 de minute a plîns sub duş sînt şterse treptat în primele pagini. Atmosfera intimă te prinde de la început, cînd în seara de dinaintea finalei din 2008, Rafa ia masa cu toată echipa sa.

Prietenul Federer

Întîlnirea din vestiar cu Federer nu e deloc ciudată. "Roger era deja acolo, stînd pe banca de lemn pe care se aşază mereu. Pentru că eram obişnuiţi cu astfel de momente, nu a fost nimic ciudat în această întîlnire. În cîteva secunde o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 29 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 17 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°