Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacere de minim 2.5 milioane de €! 'Pandurii' vin la Bucureşti decişi să semneze! Condiţiile puse Stelei şi cum a ajuns Becali să depindă de un "renegat".

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Gigi Becali a dezvăluit ieri oferta pusă pe masa formaţiei Pandurii Târgu-Jiu pentru transferul lui Alexandru Maxim, iar astăzi oficialii gorjeni au confirmat pentru ProSport că sunt dispuşi să pornească negocierile din acest punct.

Mijlocaşul de creaţie ar putea ajunge în Ghencea la schimb cu Adi Rocha, Răzvan Stanca, plus o sumă de bani, însă formaţia aflată pe locul 4 în Liga 1 nu vrea în niciun caz să se despartă de Maxim în această iarnă. Oficialii Pandurilor vor ca fotbalistul de 22 de ani să mai rămână la Târgu Jiu până la finalul sezonului.

Renegatul Adi Rocha poate bloca transferul! "Mingea" e la el

În condiţiile în care Gigi Becali va accepta această 'clauză', negocierile vor intra în linie dreaptă şi transferul ar putea pica doar dacă gorjenii nu se înţeleg cu cei doi fotbalişti propuşi în acest schimb nu vor accepta să semneze cu Pandurii.

E de aşteptat ca Răzvan Stanca să se înţeleagă cu formaţia pentru care a mai evoluat chiar înainte de transferul la , însă preşedintele Eugen Pîrvulescu pare să aibă emoţii în privinţa mutării lui Adi Rocha. Acesta se va deplasa personal la Bucureşti pentru negocieri cu atacantul brazilian pus pe lista neagră de Becali. Dacă Rocha refuză să semneze cu Pandurii, Steaua s-ar vedea nevoită să ofere un alt jucător la schimb, fiind greu de crezut că Gigi Becali ar fi dispus să compenseze un eventual refuz al brazilianului cu o sumă de bani, peste cei 600.000 de euro oferiţi deja.

În afară de cei doi jucători, Steaua ar mai urma să plătească 600.000 de euro pentru transfer, iar Pandurii vor mai păstra şi 20 de procente dintr-un viitor transfer al lui Maxim.

În aceste condiţii valoarea tranzacţiei ar sări de 2 milioane de euro, Stanca şi Rocha fiind cotaţi în acest moment la 1.6 milioane de euro.

" Săptămâna viitoare ne vom întâlni la Bucureşt

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum 30 minute
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 14 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 41 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Zelenski anunţă că Rusia a lansat 93 de rachete şi 200 de drone asupra Ucrainei, în unul dintre cele mai ample atacuri de la începutul războiului

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Rusia a efectuat în cursul nopţii unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, în care a folosit 93 de rachete, inclusiv rachete balistice şi de croazieră, şi a

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°