Sosirea lui Rafael Benitez pe banca lui Chelsea a coincis cu creşterea randamentului lui Torres. Cei doi au colaborat excelent la Liverpool, unde atacantul marca pe bandă rulantă
Fernando Torres a marcat în trei meciuri consecutive, o premieră de când e la Chelsea
Când dai 62 de milioane de euro pe un cal de rasă şi te trezeşti cu o gloabă, începi să-ţi faci probleme. Şi transferi şi dresorul. Adus în decembrie 2011 de la Liverpool, Torres n-a rupt gura târgului în tricoul lui Chelsea. Nu-şi regăseşte ritmul, şi, mai ales, randamentul pe care-l avea în tricoul „cormoranilor”. Varianta unui antrenor (personal) care să-i redea campionului european şi mondial încrederea de care avea nevoie a sunat iniţial ca un moft al lui Abramovic. Acum pare o realitate.
“El Nino” Torres (28 de ani) se simte excelent de la sosirea lui Benitez, antrenorul care l-a adus în Anglia, la Liverpool, unde atacantul a avut cifre excelente. Interesant e că “varianta” Benitez la Chelsea a fost anunţată drept posibilă de către presa engleză încă din vară, când Di Matteo era incert în legătură cu postul său, chiar dacă luase Liga Campionilor. Tehnicianul spaniol a aterizat pe “Stamford Bridge”, chiar dacă desantul s-a produs la câteva luni după previziunile mass-mediei din Insulă, şi, în rol de interimar.
Marchează şi în finală?
În creştere evidentă faţă de anul trecut, Torres a avut în acest sezon, cu Di Matteo, o medie de un gol la trei partide. Cu Benitez, e drept, în mult mai puţine partide şi în faţa unor adversari modeşti, “El Nino” a ajuns la un gol pe meci. Şi, cel mai important lucru, a “legat” trei meciuri consecutive cu gol marcat, o premieră pentru el la Chelsea.
Benitez a refuzat să-şi asume însă meritele pentru relansarea lui Torres. “Are legătură cu el şi cu coechipierii săi, nu cu mine. E în formă