Secretarul de stat al SUA se recuperează după atacul cerebral suferit joi. Întrucât doctorii i-au recomandat odihnă, în această săptămână, Hillary Clinton (65 de ani) va lucra de acasă.
Pentru a-şi reveni cât mai repede, doctorii au sfătuit-o pe Clinton să evite orice activitate solicitantă şi să-şi contramandeze evenimentele pentru săptămâna viitoare.
„Ea se recuperează la domiciliu, iar doctorii vor continua să o monitorizeze. La recomandarea lor, va continua să lucreze de acasă saptămâna viitoare şi va menţine permanent contactul cu Departamentul de Stat pentru că îşi doreşte să se întoarcă la birou cât mai repede”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de Reuters.
Potrivit unui purtător de cuvânt de la Casa Albă, preşedintele Barack Obama a sunat-o sâmbătă pe Clinton pentru a se interesa de starea sa de sănătate.
Clinton a suferit comoţia cerebrală joi, după ce, la în urmă cu doar câteva zile, leşinase acasă, iar săptămâna trecută, călătorise peste ocean, din pricina unui virus pe care îl are la stomac.