Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un beneficiar al victoriei USL: Traian Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 decembrie 2012 ·

Să încercăm a ne aşeza în ipostaza unui şef de mare Putere în Europa şi în lume, şef de mare Putere care, deşi invocă peste tot democraţia, ştie că pe glob azi, ca şi ieri, ca şi alaltăieri, ca şi acum 2000 de ani, există cei care fac jocurile şi cei care joacă după cum li se spune.

Într-o ţară din Est, numită România, una dintre ţările nu demult aduse în sfera de influenţă occidentală, ţară vîrîtă cu greu în Uniunea Europeană, pentru că nu încăpea din cauza unghiilor netăiate şi a călcîielor necurăţate, ţară în care marile campanii internaţionale au interese precise, a cîştigat alegerile cu peste 60% o singură formaţiune politică: USL.

Un Parlament dominat de o singură forţă politică sau, şi mai rău, un Parlament în care Opoziţia e doar de decor, constituie o problemă pentru interesele unei Mari puteri.

Şi dacă forţa majoritară ar fi cea mai democratică, cea mai pro-occidentală din lume, un asemenea Parlament îngrijorează, pentru că majoritatea respectivă, beată de gîndul că poate face orice, poate adopta oricînd o lege care să lezeze interesul Marilor Puteri.

Ce te faci însă tu, şef al unei Mari Puteri, cînd majoritatea parlamentară e a unei forţe naţionalist-comuniste, a unei forţe cu năravuri autoritariste, anti-occidentale şi sedusă de Moscova?!

Te nelinişteşti, desigur.

Şi după ce te nelinişteşti, începi să cauţi forţele interne care s-ar putea opune deciziilor hei-rupiste ale Puterii zdrobitoare din România.

Luînd România la bani mărunţi, vei constata că forţele acestea nu prea există.

Opoziția e întruchipată doar de un singur partid: PDL. Un partid pe care nu se poate conta. Şi nu numai pentru că nu deţine decît 16% din locurile din Parlament, dar şi pentru că e un partid mort.

Celălalt partid de Opoziţie – PPDD – e o glumă.

Presa, un alt factor de control în democraţie, nu există în România.

Puterea are

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°