Să încercăm a ne aşeza în ipostaza unui şef de mare Putere în Europa şi în lume, şef de mare Putere care, deşi invocă peste tot democraţia, ştie că pe glob azi, ca şi ieri, ca şi alaltăieri, ca şi acum 2000 de ani, există cei care fac jocurile şi cei care joacă după cum li se spune.

Într-o ţară din Est, numită România, una dintre ţările nu demult aduse în sfera de influenţă occidentală, ţară vîrîtă cu greu în Uniunea Europeană, pentru că nu încăpea din cauza unghiilor netăiate şi a călcîielor necurăţate, ţară în care marile campanii internaţionale au interese precise, a cîştigat alegerile cu peste 60% o singură formaţiune politică: USL.

Un Parlament dominat de o singură forţă politică sau, şi mai rău, un Parlament în care Opoziţia e doar de decor, constituie o problemă pentru interesele unei Mari puteri.

Şi dacă forţa majoritară ar fi cea mai democratică, cea mai pro-occidentală din lume, un asemenea Parlament îngrijorează, pentru că majoritatea respectivă, beată de gîndul că poate face orice, poate adopta oricînd o lege care să lezeze interesul Marilor Puteri.

Ce te faci însă tu, şef al unei Mari Puteri, cînd majoritatea parlamentară e a unei forţe naţionalist-comuniste, a unei forţe cu năravuri autoritariste, anti-occidentale şi sedusă de Moscova?!

Te nelinişteşti, desigur.

Şi după ce te nelinişteşti, începi să cauţi forţele interne care s-ar putea opune deciziilor hei-rupiste ale Puterii zdrobitoare din România.

Luînd România la bani mărunţi, vei constata că forţele acestea nu prea există.

Opoziția e întruchipată doar de un singur partid: PDL. Un partid pe care nu se poate conta. Şi nu numai pentru că nu deţine decît 16% din locurile din Parlament, dar şi pentru că e un partid mort.

Celălalt partid de Opoziţie – PPDD – e o glumă.

Presa, un alt factor de control în democraţie, nu există în România.

Puterea are