„Ce este dragostea?“ a fost cea mai căutată întrebare pe Google, în 2012, potrivit companiei. Totuşi, care ar fi adevăratul răspuns la întrebarea care preocupă cei mai mulţi utilizatori de internet din întreaga lume?
Fie că ai tastat sau nu, în motorul de căutare, aceste cuvinte, cu siguranţă te-au pus pe gânduri, cel puţin o singură dată în viaţă, deşi suntem siguri că asta s-a întâmplat chiar de mai multe ori şi de fiecare dată ai mai adăugat o perspectivă propriei teorii asupra celui mai profund şi plin de nuanţe sentiment.
Nici măcar oamenii de ştiinţă nu au fost ocoliţi de curiozitate şi să nu mai vorbim despre scriitori şi artişti, în general, care se întreabă în fiecare zi „ce este dragostea”, pornindu-şi motoraşul creativ al gândirii într-o direcţie romantică.
Este incontestabil că şi psihologii şi-au tot exprimat viziunea asupra sentimentului dragostei, ce-i drept, într-un fel ceva mai raţional.
Cercetătorii nu au ajuns încă, la un consens şi preconizăm că nici nu vor ajunge, atât timp cât vor fi surprinşi de dragoste, sub toate formele ei, atipice şi contradictorii.
„Dragostea este chimie”, ar spune fizicienii
Şi nu contestam. Nu contestăm, de fapt, niciun punct de vedere. Biologic, dragostea este o condiţie neurologică care se aseamănă cu foamea şi cu setea, doar că nu se astâmpără aşa uşor, se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, scrie fizicianul Jim Al-Khalili pentru The Guardian.
Se vorbeşte despre dragoste ca fiind „oarbă” sau „necondiţinată”, în sensul în care nu o putem controla.
Dar asta nu este surprinzător deloc, spune acelaşi fiziciean, din moment ce dragostea este chimie, cel puţin cea „adevărată”, care implică o eliberare considerabilă de testosteron şi estrogen, în timp ce ataşamentul veritabil ne face creierul să transmită în organism ceva mai multe chimicale decât de obicei: feromoni, dopam