Uniunea Democrată Turcă din România marchează astăzi Ziua Minorităţilor Naţionale printr-un spectacol interetnic.
În cadrul spectacolului vor evolua interpreţi de etnie turcă, tătară, bulgară şi armeană. În debutul spectacolului, preşedintele comisiei de cultură din cadrul UDTR, Serin Turkoglu, va vorbi despre importanţa Zilei Minorităţilor Naţionale pentru comunităţile etnice din România. Vor urca pe scenă Chiamurat Chivu, melek Murmambetm Aram Niţă şi Yilmaz Turkoglu. Ziua de 18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în 1992.
Adunarea Generală a Organizaţiilor Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în general, astfel încât mai multe state printr ecare şi România au declarat ziua de 18 decembrie Zi a Minorităţilor Naţionale. La eveniment vor participa preşedintele UDTR,Osman Fedbi, secretarul general, Ervin Ibraim, subprefectul Aidun Curt-Mola, precum şi reprezentanţi ai comunităţilor etnice din Dobrogea. Uniunea Democrată Turcă din România marchează astăzi Ziua Minorităţilor Naţionale printr-un spectacol interetnic.
În cadrul spectacolului vor evolua interpreţi de etnie turcă, tătară, bulgară şi armeană. În debutul spectacolului, preşedintele comisiei de cultură din cadrul UDTR, Serin Turkoglu, va vorbi despre importanţa Zilei Minorităţilor Naţionale pentru comunităţile etnice din România. Vor urca pe scenă Chiamurat Chivu, melek Murmambetm Aram Niţă şi Yilmaz Turkoglu. Ziua de 18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în 1992.
Adunarea Generală a Organizaţiilor Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în general, astfel încât mai multe state printr ecare şi România au declarat ziua de 18 decembr