Nu e Săpunaru vreo "fată mare", dar fundaşul român şi-a găsit naşul. Se numeşte David Navarro (32 de ani), iar întâlnirea s-a produs duminică, pe "La Romareda", în partida Zaragoza - Levante, scor 0-1. Urcat în careul oaspeţilor, în minutul 17, la o lovitură liberă, Săpunaru a încercat un "cap" din centrarea unui coechipier, dar n-a mai atins mingea. S-a prăbuşit pe gazon, lovit cu cotul în plină figură de către Navarro! Stupefacţie însă pentru fanii gazdelor, care au văzut cum centralul Ignacio Iglesias lasă jocul să continue, în loc să-l elimine pe fundaşul lui Levante şi să dicteze penalty pentru Zaragoza. A fost o fază care putea schimba soarta partidei. În schimb, două minute mai târziu, Levante a înscris singurul gol al meciului prin Ruben Garcia.
"Killer"-ul Navarro
David Navarro poate candida fără emoţii la titlul de "durul" din La Liga. Anul trecut, în tricoul Valenciei, într-o fază aproape identică, Navarro i-a aplicat un cot lui Llorente (foto 1), iar în septembrie l-a rezolvat chiar pe Ronaldo (foto 2), căruia i-a scăpat un cot în arcadă (!), în debutul meciului cu Real! Ronaldo a avut nevoie de copci, dar Navarro a scăpat neavertizat, ca de fiecare dată. Nici măcar "galben"!
Nu e Săpunaru vreo "fată mare", dar fundaşul român şi-a găsit naşul. Se numeşte David Navarro (32 de ani), iar întâlnirea s-a produs duminică, pe "La Romareda", în partida Zaragoza - Levante, scor 0-1. Urcat în careul oaspeţilor, în minutul 17, la o lovitură liberă, Săpunaru a încercat un "cap" din centrarea unui coechipier, dar n-a mai atins mingea. S-a prăbuşit pe gazon, lovit cu cotul în plină figură de către Navarro! Stupefacţie însă pentru fanii gazdelor, care au văzut cum centralul Ignacio Iglesias lasă jocul să continue, în loc să-l elimine pe fundaşul lui Levante şi să dicteze penalty pentru Zaragoza. A fost o fază care putea schimba soarta partidei. Î