Face şi va face în continuare valuri aşa-zisul armistiţiu pe care premierul Ponta l-a semnat cu preşedintele Băsescu. "Aşa-zisul", pentru că nu e un armistţiu, ci un act de cedare a primului-ministru în faţa celui  a cărui plecare de la Cotroceni o clama până mai ieri, preluând electoral voinţa imensei majorităţi a populaţiei. Se spune că diavolul se ascunde în amănunte. Priviţi pagina pe care se află semnăturile celor doi şi veţi observa lesne că nu e vorba de doi parteneri egali în obligaţii şi în drepturi, ci de o poziţie subalternă a premierului, subliniată şi prin tehnoredactare, nu doar prin conţinutul textului. Funcţia şi semnătura lui Băsescu se află cocoţate la etaj, în timp ce acelea ale lui Ponta sunt expediate jos, undeva la subsol. Aşa cum pe o notă directorul semnează sus, iar un şefuţ de birou mult mai jos, că doar nu-s egali.

Dincolo de acest amănunt grafic, textul însuşi îl handicapează pe Ponta, care i-a acceptat lui Băsescu toate pretenţiile şi mofturile. Între acestea, monopolul politicii externe, deşi, potrivit Constituţiei, aceasta face parte din Programul Guvernului acceptat de Parlament, iar preşedintele nu o decide, ci doar încheie tratate internaţionale negociate de Guvern. La fel e şi exclusivitatea reprezentării la Consiliul European, fără barem o menţiune potrivit căreia preşedintele trebuie să poarte acolo, mai ales în chestiuni privitoare la politica economică şi bugetară, în probleme de ordin social, mandatul Guvernului. Şi multe alte chichiţe, pe care, strecurându-le, Băsescu şi-a întărit puterea şi l-a pus pe Ponta în postura jenantă de mic funcţionar, iar nu de principal administrator al ţării. Deşi nu are relevanţă juridică, "acordul" va fi folosit de Băsescu - care a strecurat în el ceea ce şi-a dorit mereu, adică atribuţii ca într-o republică prezidenţială - drept o jalbă pe care să o fluture în proţap la Bruxelles la