Mandate de arestare pentru grupului infracțional condus de șeful de la Investigarea Fraudelor Olt
Judecătorii Curţii de Apel Craiova au emis joi seară cinci mandate de arestare pentru membri ai grupului infracţional organizat şi coordonat de şeful de la Investigarea Fraudelor Olt, comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr.
Cererea de arestare preventivă a procurorilor DIICOT Craiova trebuia să se judece joia trecută, la Curtea de Apel Craiova, însă s-a amânat pentru miercuri iar pronunţarea s-a dat abia în această seară.
Astfel, magistraţii craioveni au emis mandate pentru Laurenţiu Ilie Lazăr, Ion Florin Bâlteanu (adjunctul DGFP Olt), Ion Encescu, Gheorghe Bădiţă şi Ionuţ Poteraş iar faţă de ceilalţi 5 au dispus obigarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Hotărârea Curţii poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii DIICOT Craiova au emis săptămâna trecută zece ordonanţe de reţinere în dosarul ce vizează mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Olt dar şi angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt.
Potrivit procurorilor, una dintre îndeletnicirile grupului viza „strângerea cu uşa“ a patronilor mai multor firme din Olt, cu scopul de a-i „convinge“ să încheie contracte de protecţie şi pază cu firma de specialitate administrată de soţia comisarului Lazăr, liderul grupării, potrivit DIICOT. Dosarul vizează şi o serie de rambursări de TVA aprobate ilegal de angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt.