Roş-albaştrii consideră că pot trece de "lăncieri" şi vor să întâlnească pe Chelsea în optimi
În 2006, reuşea să ajungă în semifinalele Cupei UEFA şi să câştige pe plan intern campionatul. Parcursul excelent de până acum le dă speranţe roş-albaştrilor că 2013 poate fi anul lor. Titlul e ca şi câştigat după ce Reghecampf şi-a cocoţat echipa pe primul loc, la 10 puncte de următoarea clasată, iar ieri s-au aflat şi numele adversarelor pe care Steaua le va întâlni în fazele următoare ale Europa League. În "16"-mile acestei competiţii, roş-albaştrii trebuie să treacă de Ajax Amsterdam, iar apoi, în optimi, vor da piept cel mai probabil cu Chelsea, net favorită în dubla cu Sparta Praga.
Gigi Becali simte deja mirosul banilor care vor veni din meciurile europene, care mai mult ca sigur se vor disputa la Bucureşti cu casa închisă. "Dacă trecem de Ajax şi întâlnim Chelsea, acea partidă va arăta unde suntem, care este forţa noastră. De acum încolo, fiecare meci e cadou de la Dumnezeu. Ştiu că suntem puternici. Nu mai e Ajax ce a fost. Are media de vârstă de 21 de ani. Cât de valoroşi pot fi copiii ăia? ", a spus el. La adăpostul avansului luat în Liga 1, roş-albaştrii vor pregăti minuţios primul meci de pe 14 februarie, care se va disputa la Amsterdam, pe stadionul fixat să găzduiască şi finala competiţiei.
După cele două turnee de pregătire din Spania şi din Antalya, Reghecampf îşi va duce echipa direct în Olanda, cu şase zile înainte de jocul de pe "Amsterdam ArenA". "Vom avea timp să ne adaptăm şi vom găsi sigur un teren bun de antrenament. Nu are rost să stăm în România pe gerul care va fi. La Amsterdam vom avea prilejul de a vedea şi două meciuri ale adversarului nostru, astfel că vom pregăti foarte atent primul joc", a declarat Reghecampf pentru Prosport. Ajax a ajuns în Europa League după ce a evoluat în