Spitalul de Psihiatie nu mai e ce-a fost. Acesta este mesajul unei expoziţii inedite vernisate joi, la Spitalul Municipal Gavril Curteanu, unde 60 de tablouri realizate de bolnavi cu afecţiuni psihice pot fi admirate până după sărbători.
Picturile au fost amplasate pe pereţii holului ce leagă spitalul de ambulator şi au fost prezentate presei în prezenţa medicilor şi specialiştilor de la secţia de Ergoterapie a Spitalului de Neuropsihiatrie, unde bolnavii sunt vindecaţi, pe lângă medicamente, prin metode recreative, precum pictura sau modelajul.
"Terapia prin artă are două semnificaţii. Prima este de diagnostic, deoarece colegii psihologi primesc informaţii nonverbale importante despre starea pacienţilor, iar pe de altă parte este, pentru bolnav, un tratament fără medicamente", a explicat dr. Ovidiu Laurean Pop, managerul Spitalul Municipal, care înglobează aceste secţii.
Altfel de tratament
Lucrările reprezintă însă doar o parte din colecţia bolnavilor care au trecut pe la Ergoterapie din 2009, iar expunerea lor se doreşte să devină o tradiţie. De la imagini simple, până la desene mai elaborate, în care culorile se împletesc în armonii, doritorii pot vedea aici atât portrete, cât şi peisaje, scene din poveşti sau apariţii simbolice. Edificator e, de pildă, un "Portret maniacal", care înfăţişează o femeie răpusă de supărare, tuşată în culori închise, sau "Anxietate", care, pe un fundal galben, arată un bărbat cu spatele care stă cu mâinile încrucişate înainte.
"Avem ca scop reabilitarea bolnavului psihic, nu doar prin medicamente. Ergoterapia este un mod de a-i scoate din obişnuitul spitalelor, ei ies practic din spaţiul închis al bolii, iar multe dintre lucrări sunt surprinzătoare. Ne ajută foarte mult în tratament", a explicat dr. Tatiana Irimescu (foto), şefa Centrului de Sănătate Mintală.
Practic, prin formele conturate de ei,