În ultima săptămână, poliţiştii au confiscat peste 4.700 de pomi de Crăciun, 150 kilograme de cetină de brad sau molid, peste 1.600 de coroniţe de brad şi aproape 300 metri cubi de material lemnos.
1 /.
Ofiţerii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul– Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R. şi poliţiştii cu atribuţiuni în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, continuă acţiunle pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Astfel, în perioada 14 – 20 decembrie a.c., în urma acţiunilor pentru combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu, poliţiştii structurilor de ordine publică au depistat 27 de infracţiuni prevăzute de Legea nr.46/2008 – Codul Silvic.
De asemenea, au aplicat 2.159 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.063.616 lei, dintre care 389 sancţiuni contravenţionale prevăzute de legislaţia din domeniul silvic.
Poliţiştii au luat măsuri complementare de confiscare a 293 mc. material lemnos, 4.774 pomi de Crăciun, 150 kg. cetină de brad/molid, şi 1.656 coroniţe de brad, în valoare totală de aproape 367.840 lei.
La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 09:40, pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Ordine Publică – Compartimentul de Combatere a Delictelor Silvice şi a Braconajului Piscicol au oprit în trafic pentru control o autoutilitară, condusă de B.V., de 22 ani, care era însoţit de B.C., de 50 de ani, ambii din judeţul Buzău. Poliţiştii au constatat că transportau 127 de brazi (pomi de Crăciun) fără a deţine documente de provenienţă şi fără a avea aplicate sigiliile-crotalii prevăzute de normele privind ci