Nu fiecare sportiv o duce bine. Nu toate ramurile sportului sunt atât de generoase în recompense financiare precum este, spre exemplu, fotbalul. Cu banii câştigaţi într-un singur an al carierelor modeste pe care le au în Liga I, fotbalişti precum Mihai Costea, Gabi Matei sau Adrian Cristea îşi pot asigura liniştea financiară pentru tot restul vieţii.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre alţi sportivi ai României, unii care spre deosebire de cei pomeniţi anterior se pot lăuda şi cu altceva în afară de numărul de fufe botoxate duse din cluburile de noapte direct în camera de hotel. Cei care au adus steagul României pe cea mai înaltă poziţie la competiţii internaţionale, cei care au stabilit recorduri, cei care au ascultat imnul ţării cu mâna pe inimă. Cei care n-au avut norocul să practice un sport „comercial” şi care, acum, pentru a trăi, stau la mâna conducătorilor unei ţări recunoscute pentru dezintereul afişat pentru fostele-i glorii.
„Cadoul” de Crăciun primit de sportivii campioni mondiali ai României de la Ministerul Tineretului si Sportului în acest sfârşit de an este un exemplu grăitor în acest sens. Imaginea a fost făcută publică de o prietenă a Elisabetei Badea, campioana mondială la popice. Este conţinutul unui pachet primit de la Minister, sumarizând practic respectul pe care oficialii statului îl poartă sportivilor români retraşi din activitate. Două tuburi de pastă de dinţi, trei săpunuri, patru fructe şi un cozonac. Parcă merită să renunţi la oferte din SUA, China sau Rusia pentru a îmbrăca treningul României, nu-i aşa?
"Mulţumesc naturii că sunt tare, dar am făcut un şoc când am văzut pachetul. A fost o lovitură puternică, nu ştiam dacă e adevărat. Am plâns...mult", a spus Elisabeta Badea, campioană mondială la popice.
ProSport te îţi propune un exerciţiu de imaginaţie. Ce ar conţine pachetul de Sărbători pe care tu l