În primăvara lui 1968, sovieticii considerau poziţia lui Ceauşescu mai periculoasă decât reformele pragheze. Prin Bucureşti se scurgeau şi secretele din Tratatul de la Varşovia către Mao Tze Dun, duşmanul lui Brejnev

În vara lui 1968, Ceauşescu a trăit apoteoza popularităţii sale. Prin discursul de condamnare a invaziei Cehoslovaciei de trupe ale Tratatului de la Varşovia a reuşit să devină o figură de prim-plan.

După căderea regimului comunist Ceauşescu a fost blamat de-a fi mimat cu acordul Moscovei, ori poate chiar la iniţiativa ei, fronda care i-a creat faima de disident în Tratat. Documentele din arhivele româneşti şi străine atestă că-i înfruntase pe invadatori prin toate mijloacele la îndemână.

Raportul lui Ceauşescu către Mao

Dar cât de periculos era Ceauşescu? A considerat totdeauna că el reformase totul şi mai bine decât toţi ceilalţi în 1967. Şi prin comparaţie cu reformele pragheze, şi cu perestroika lui Gorbaciov. Voia să se opună însă, cu orice preţ, sovieticilor, opina Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr", Compania, Bucureşti, 2009), convins, ca fiecare dintre vechii şi noii demnitari, că epoca supremaţiei absolute a Kremlinului apusese.

Informarea ce i-a transmis-o lui Mao, în 24 iulie 1968, prin canalul Bodnăraş, ambasadorul Chinei la Bucureşti despre situaţia creată în Tratat de reformele pragheze, edifică asupra strategiilor sale. Lucrurile se mişcau în viteză iar liderul chinez trebuia cât mai repede înştiinţat, transmitea Bodnăraş. Comuniştii cehoslovaci nu vor putea fi abătuţi de la „drumul ales” deşi „toţi diavolii sunt puşi în mişcare”.

Moscova, sursă a răului

Ceauşescu făcuse şi primise vizite de înalt nivel, suplimentase iscoadele în Cehoslovacia, dezbătuse la nivelul Prezidiului Permanent şi dăduse undă verde unui serial de 12 episoade în „Scînteia" despre reformele pragheze.