Procurorii care efectuează ancheta în cazul femeii moarte descoperite marţi, chiar în ziua de Crăciun, în satul Nădar, merg pe ipoteza că trupul ciopârţit de animale aparţine chiar soacrei avocatului Cosmin Moraru, cel reţinut în Elveţia, împreună cu soţia sa, suspectaţi de uciderea femeii.
"Sunt foarte multe şi zdrobitoare indicii, cel mai important fiind că trupul găsit aparţine unei persoane care a avut parte de o moarte violentă, a fost victima unei intervenţii mecanice puternice. Puse cap la cap, se leagă tot mai multe date. S-au găsit urme extrem de dure la nivelul gâtului şi al capului", au declarat BIHOREANULUI surse judiciare din cadrul anchetei.
Cadavrul a fost găsit marţi seară, pe marginea unui teren agricol, pe acostamentul unui drum. Nişte trecători au văzut o haită de câini care sfâşiau ceva, iar când s-au apropiat au văzut că este vorba de un cadavru uman şi au sunat la 112. Corpul era înfăşurat într-o folie, pe cap era tras un sac de nailon, iar un picior şi o parte din bazin erau mâncate.
Deşi probele sunt solide, procurorii Parchetului Curţii de Apel Oradea, care efectuează ancheta în acest caz dat fiind că suspectul este avocat, urmează să stabilească în cursul zilei de miercuri cu exactitate dacă trupul aparţine într-adevăr Paraschivei Vilhan, soacra avocatului.
"S-ar putea ca identificarea să fie negativă, dar cert este că moartea a fost violentă, sunt leziuni clare imcompatibile cu viaţa", a mai declarat sursa citată.
În tot acest timp, avocatul Cosmin Moraru şi soţia sa, Krisztina Pazurik, care au dispărut de acasă imediat după crimă, au fost arestaţi de Curtea de Apel Oradea iar în prezent sunt în custodia autorităţilor din Elveţia şi sunt supuşi procedurilor de extrădare.
Crima s-a petrecut pe 3 decembrie, în casa celor doi, iar, aşa cum BIHOREANUL a mai scris, cei doi soţi aveau de gând să scape fugind în