Un tânăr din localitatea ilfoveană Căţelu a fost reţinut, în noaptea de joi spre vineri, după ce, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, şi-a înjunghiat tatăl şi l-a îngropat în casă, sub duşumea, potrivit unor surse din poliţie.
Sursele citate au precizat că, în noaptea de 2 spre 3 decembrie, Ionuţ Valentin Stanciu, în vârstă de 21 de ani, a consumat, împreună cu tatăl său, Laurenţiu Stanciu, de 43 de ani, o cantitate mare de alcool. Spre dimineaţă, cei doi au fi început să se certe, iar băiatul, într-un acces de furie, şi-a omorât tatăl cu un cuţit şi o rangă.
După ce şi-a dat seama că a comis o crimă, tânărul a scos duşumeaua şi a îngropat cadavrul la o adâncime de aproximativ un metru.
Crima a fost descoperită, spun anchetatorii, după ce fiica victimei a intrat în panică din cauza faptului că nu mai ştia nimic de tatălui ei şi a anunţat autorităţile.
Poliţiştii au descins la adresa bărbatului dispărut în noaptea de joi spre vineri şi au descoperit urme de sânge, iar apoi locul în care fusese îngropat acesta.
Potrivit anchetatorilor, Ionuţ Valentin Stanciu, care era acasă, a fost ridicat pentru audieri. Tânărul şi-a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor şi procurorilor, fiind reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor calificat.