Preşedintele Francois Hollande şi Delphine Batho, ministrul francez al Energiei, iau în calcul posibilitatea de a stinge luminile de pe străzile Parisului între orele 01.00 - 07.00 pentru a micşora cheltuielile publice. Propunerea a stârnit reacţii negative din partea francezilor, care se tem că industria turismului, vitală pentru economia naţională, va avea de suferit din cauza restricţiilor.
Parisul şi-ar putea pierde „strălucirea” emblematică, iar luminile capitalei franceze - o atracţie turistică în sine - ar putea deveni doar o amintire. Preşedintele Francois Hollande şi Delphine Batho, ministrul francez al Energiei, vor ca iluminatul stradal să fie sistat între orele 01.00 - 07.00 pentru a face economii.
Dacă măsura se va aplica, francezii şi turiştii străini care vor să viziteze Parisul pe timp de noapte vor fi sfătuiţi să aibă la ei lanterne. Restricţiile ar putea fi implementate în mai multe oraşe mari din Franţa, dar şi în zonele rurale.
Propunerea celor doi lideri francezi vine după ce, în iulie, proprietarii de magazine au fost obligaţi să oprească neoanele şi reclamele iluminate între orele 01.00 - 06.00, ca parte a efortului statului francez de a-şi spori eficienţa energetică până în 2020.
Nici această măsură nu a fost primită cu entuziasm de francezi şi mai ales de comunitatea de business, care a avertizat că restricţiile vor afecta industria turismului, cea a restaurantelor şi a barurilor.
Foto Parisul, „Oraşul luminilor” gallery-link
„Vizitatorii şi localnicii urmează lumina de la un loc la altul, toată noaptea. Clienţii mei nu vor să fie în întuneric în Oraşul Luminilor”, a explicat Didier Quemener, chef şi consultant culinar, pentru publicaţia online Quartz.
Peste 81 de milioane de turişti au vizitat Franţa în 2011, iar aproximativ 900.000 de persoane lucrează în industri