Anul acesta, la Berlin, un neamț îmi povestea cum a mituit un polițist italian: “Eram cu soția în concediu, la Roma, și la un moment dat am călcat pedala de accelerație mai mult. Când m-a oprit polițistul italian, i-am 50 de euro și i-am spus să-i cumpere ceva frumos soției sale, iar pe mine să mă ierte. Și m-a iertat”. L-am întrebat dacă ar fi procedat la fel în Germania. Neamțului i-a pierit imediat zâmbetul de pe buze și mi-a răspuns sec: “La noi se aplică legea”.
Prin urmare, dintr-o simplă discuție, a ieșit la iveală secretul renumelui Germaniei, de cea mai puternică țară din Europa, cea mai bogată și mai respectată nație. Ce-ar fi dacă și în România s-ar aplica legea? Primul caz care îmi vine acum în minte este cel al fostului premier Adrian Năstase. În cazul lui, când legea a fost aplicată, reacțiile post-eveniment au fost extreme de dure. Pur și simplu, printr-un joc acerb de culise și violarea tuturor legilor importante ale statului, președintele țării a fost suspendat. De ce? Pentru că niște judecători și-au permis să aplice legea, lucru care a dat un semnal negativ colegilor lui Năstase.
Dacă vă mai aduceți aminte, primul om politic important al Europei care l-a sunat pe președinte a fost cancelarul german. Ponta și Antonescu au sărit ca arși. Ce să bagă Merkel peste noi? Asta au spus cei doi lideri politici la unison. Ce-ar fi să se aplice legea în cazul unor politicieni ca Dan Voiculescu, Relu Fenechiu, Ion Stan, Victor Paul Dobre și lista ar putea continua. Vă dați seama că o treime din Parlament s-ar duce după Năstase la Jilava? Ce ar însemna pentru cei din Top 300 Capital să fie aplicată legea la sânge? Hai să vorbim mai întâi despre Nelu Iordache, căreia judecătorii i-au prelungit acum termenul de arestarea cu încă 30 de zile, din cauza acuzațiilor procurorilor DNA de deturnare de fonduri europene.
Ca să vă imaginați modul în care a fo