Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii, accidentări şi apărări puternice! Ravens şi Seahawks merg mai departe în play-off-ul NFL

Publicat in Pro Sport, luni 7 ianuarie 2013 ·

Baltimore Ravens şi Seattle Seahawks s-au calificat în runda divizională a play-off-ului NFL, după ce au câştigat aseară cu Indianapolis Colts, respectiv Washington Redskins.

*Ravens a câştigat cu 24-9 în faţa lui Colts, într-un meci în care oaspeţii nu au marcat nici măcar un touchdown

*Debutantul Andrew Luck a aruncat pentru 288 de yarzi, însă recieverii săi n-au ajuns în end zone

*Washington a pierdut cu 14-24, după ce antrenorul Mike Shanahan s-a încăpăţânat să-l folosească pe Robert Griffin, deşi acesta era accidentat

Un joc care nu trebuia pierdut

29 martie 1984 va rămâne drept una dintre cele mai controversate date din istoria NFL. Atunci, la ordinul patronului Jim Irsay, Baltimore Colts s-a mutat în Indianapolis, din cauza neînţelegerilor dintre Irsay şi conducerea oraşului din Maryland. Totul s-a făcut pe furiş, într-o noapte, când o armată de muncitori a încărcat în camioane toate obiectele aflate în posestia echipei, mutându-le la Indianapolis. Evident, suporterii lui Baltimore, fani înfocaţi, nu au uitat nici măcar o secundă ceea ce s-a întâmplat. Iar după ce în 1996, Art Modell a mutat-o pe Cleveland Browns în Baltimore, sub numele de Ravens, suporterii au aşteptat cu sufletul la gură o reîntâlnire cu fosta dragoste. Aceasta a venit în 1998, când Ravens a câştigat cu 38-31, însă o simplă victorie în sezonul regulat nu a putut stinge setea de răzbunare. Iar când Colts i-a eliminat pe ”corbi” din play-off în 2006, după o victorie cu 15-6, dorinţa de victorie a devenit şi mai mare. Astfel că aseară, pe un ”MT&T Bank” arhiplin, gazdele nu aveau cum să piardă în faţa ”potcoavelor”, cel puţin în accepţiunea suporterilor gazdă.

O legendă spune ”rămas bun”

Iar când omul cu a cărui carieră se confundă practic istoria echipei, Ray Lewis (foto dreapta, 37 de ani) anunţă că acesta va f

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 44 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°