De curând, regizorul Andrei Şerban a redat publicului român o nouă versiune a montării sale de legendă, „Troienele". Pusă în scenă la Opera din Iaşi, cea mai spectaculoasă parte din celebra „Trilogie greacă" poate fi revăzută în România din nou după 22 de ani.

Povestea „Trilogiei" a început nu în România, ci în Statele Unite, la Teatrul „La MaMa" din New York, unde Şerban a montat-o acum patru decenii. Despre cum s-a desfăşurat această întoarcere în timp a regizorului în „căutarea" vechii sale opere şi despre cât de actual poate fi un spectacol ajuns deja la o vârstă impresionantă am vorbit şi noi cu marele creator.

Domnule Şerban, ce a însemnat pentru dvs. revizitarea unui spectacol pe care l-aţi pus în scenă acum 40 de ani şi acum 20 de ani?

Când am montat „Trilogia greacă" acum 40 de ani nu bănuiam desigur ce impact va avea acest spectacol asupra carierei mele. L-am pus în scenă, am mers cu el în turneu prin toată lumea, pe la marile festivaluri, după care credeam că, gata, s-a terminat povestea lui. Pentru ca în 1980, când se juca deja de câţiva ani, Ellen Stewart, directoarea Teatrului „La MaMa" să-mi spună că trebuie să montez din nou „Trilogia„ pentru jubileul teatrului. „Bine, dar crezi că o să mai intereseze pe cineva acest spectacol după 5-6 ani? Peter Brook spune că nici o montare nu mai are viaţă după 5 ani." Lucru la care ea mi-a răspuns: „Baby, I don' t care about Brook. Tu faci ce spun eu, iar eu îţi zic să montăm din nou „Trilogia". „Să trăiţi, am înţeles. Facem din nou spectacolul." L-am pus din nou în scenă şi a avut un succes fabulos, la fel de mare ca la premieră. Şi aşa se face că la fiecare 4-5 ani, Ellen mai găsea câte un pretext să refacem „Trilogia", din care partea ei preferată era chiar „Troienele". Eu mă opuneam foarte puternic. „Vreau să fac altceva!" E drept că este spectacolul datorită căruia